SuperLink
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

-Wrestling-

In jos

-Wrestling- Empty -Wrestling-

Mesaj  BGD Sam Feb 21, 2009 5:05 am

Wrestlingul este un sport spectacol de origine americană, cunoscut în Statele Unite sub numele de pro wrestling (prescurtare pentru professional wrestling).
În România, în anii '90 pentru definirea wrestlingului era folosit şi termenul de catch (provenit de la expresia "catch as can", care denumeşte forma iniţială de luptă din care se trage wrestlingul modern).
Wrestlingul este o disciplină înrudită cu sporturile de contact. Dacă în luptele greco-romane şi în luptele libere, protagoniştii sunt doi sportivi amatori a căror scop este acela de a prevala şi a-şi învinge adversarul, în wrestling sunt implicaţi doi sau mai mulţi atleţi a căror principală preocupare e aceea de a crea spectacol şi de a menţine interesul publicului la cote ridcate prin practicarea unei game vaste de tehnici şi manevre spectaculoase. Această disciplină este foarte populară Statele Unite şi Marea Britanie precum şi în alte ţări din întreaga lume şi cunoaşte diferite stiluri : Japonia (Puroresu), Mexic (Lucha Libre), Canada, Germania sau Italia.
În prezent, în România transmisiunile de wrestling pot fi urmărite pe posturile Sport.ro, Eurosport şi Eurosport 2.
Wrestlingul îşi are originile la sfârşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea, când în cadrul companiilor de circ erau organizate diferite spectacole de lupte. Modul de desfăşurare al luptelor era cu mult diferit de cel din zilele noastre, rezultatul nu era predeterminat, iar reprezentaţiile nu erau atât de spectaculoase. Atleţii implicaţi utilizau tehnici provenite din diferite stiluri de luptă şi arte marţiale. În primii ani ai secolului XX, wrestlingul parcurge o primă etapă pe scara evoluţiei sale şi adoptă o structură similară cu cea prezentă în pugilismul actual.
În ziua de azi, se poate spune că wrestlingul este "simulat", în sensul că rezultatul meciului este prestabilit şi efectul manevrelor efectuate este exagerat pentru a spori spectaculozitatea.Totuşi este important de făcut precizarea că deşi meciurile nu se constituie într-o competiţie în sensul tradiţional al cuvântului, tehnicile şi manevrele executate în ring pot fi dureroase iar executarea lor implică multe riscuri dacă nu sunt efectuate corect. Nu trebuie în nici un caz subestimat aspectul sportiv al wrestlingului şi condiţia fizică a participanţilor, care sunt capabili să facă adevărate demonstraţii de forţă şi măiestrie sportivă pe parcursul unui meci.
Concluzionând, într-un meci de wrestling doar rezultatul final şi anumite momente de vârf ale meciului sunt predeterminate şi repetate de wrestleri pe parcursul antrenamentelor, restul partidei fiind improvizate. Pe parcursul meciului, wrestlerii implicaţi în acţiunea din ring comunică folosind gesturi sau termeni specifici pentru a informa adversarul în legătură cu manevrele care urmează să le execute. Şi arbitrul are rolul său, semnalând uneori momentele în care trebuie să aibă loc evenimentele prestabilite sau care implică un grad de risc ridicat.
Spre deosebire de alte sporturi, în wrestling nu există federaţii naţionale sau internaţionale (cum sunt FIFA,UEFA sau FRF în cazul fotbalului) care să reunească în cadrul lor toţi practicanţii acelei activităţi. În cazul wrestlingului, atleţii îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor companii (federaţii) independente aflate în competiţie unele cu altele. În afara federaţiilor mari, cu bugete impresionante care de cele mai multe ori îşi asigură televizarea meciurilor, există foarte multe federaţii cu bugete limitate care supravieţuiesc organizând spectacole în faţa unui public care se reduce la câteva sute de oameni şi care poartă numele de indy (prescurtare de la "independent promotion").
Principalele federaţii de wrestling:
Americane:
-World Wrestling Entertainment (WWE)
-Extreme Championship Wrestling (ECW) (actualmente brand WWE)
-Combat Zone Wrestling (CZW)
-Wrestling Society X (WSX)
-Total Nonstop Action (TNA)
-Ring Of Honor (ROH)
-Pro Wrestling Guerrilla (PWG)
-Independent Wrestling Association Mid-South (IWA-MS)
-Ohio Valley Wrestling (OVW)
-Deep South Wrestling (DSW)

Japoneze:
-New Japan Pro Wrestling (NJPW)
-All Japan Pro Wrestling (AJPW)
-Dragon Gate (DGPW)
-Pro Wrestling ZERO1-MAX (ZERO1-MAX)
-Pro Wrestling NOAH (NOAH)

Mexicane:
-Asistencia Asesoria y Administracion (AAA)
-Consejo Mundial de Lucha Libre (CMLL)-
-International Wrestling Revolution Group (IWRG)

Europene:
-European Wrestling Federation (EWF)
-Frontier Championship Wrestling (FCW)
-Italian Championship Wrestling (ICW)
-Italian Wrestling Entertainment (IWE)

Federaţii defuncte (cele mai celebre)
-World Championship Wrestling (WCW)
-Frontier Martial-arts Wrestling (FMW)
-Xtreme Italian Wrestling (XIW)
BGD
BGD
Moderator
Moderator

masculin Numarul mesajelor : 34
Varsta : 30
WaRN :
-Wrestling- Left_bar_bleue0 / 1000 / 100-Wrestling- Right_bar_bleue

Data de inscriere : 20/02/2009

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum